AcasăFocsaniFOTO Municipiul Focșani, la Târgul de Turism al României

FOTO Municipiul Focșani, la Târgul de Turism al României

În aceste zile, la ROMEXPO, se desfășoară Târgul de Turism al României. Municipiul Focșani participă la acest eveniment cu o echipă formată din reprezentanți ai Primăriei, elevi și profesori de la Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu”, artiști de la ”Țara Vrancei” și membri ai grupului Șezătoarea Focșani. ”Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani, în colaborare cu Primăria Municipiului Focșani, participă la Târgul de Turism al României, promovând cu mândrie valorile și potențialul turistic al orașului nostru. Elevii clasei a XI-a F – profil Turism sunt coordonați de prof. Cristina Neguț, alături de Mădălina Răducanu și Mădălina Leuștean – reprezentante ale Primăriei Municipiului Focșani, care susțin și sprijină activ promovarea orașului în cadrul evenimentului. Prin profesionalism, creativitate și entuziasm, echipa noastră demonstrează că parteneriatul dintre școală și administrația locală contribuie la formarea viitorilor specialiști în turism. Împreună promovăm Focșaniul la nivel național!”, a transmis conducerea unității de învățământ.
”Întâmpinăm vizitatorii veniți din toată țara la un stand special unde le prezentăm tradițiile populare din Țara Vrancei, frumusețea costumelor noastre tradiționale și le oferim informații despre valorile culturale care definesc orașul nostru. Municipiul Focșani are un patrimoniu istoric deosebit iar clădirile monument istoric spun povestea orașului unde s-a scris Unirea Principatelor Române. Participarea la târg înseamnă mai mult decât promovare, este un respect pentru identitatea noastră și dorința de a pune Focșaniul pe harta destinațiilor culturale din România, ca urmare a faptului că orașul nostru are un patrimoniu istoric deosebit, aici fiind scrisă Unirea Principatelor Române.”, a transmis Primăria Focșani.
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu