AcasăComuna meaFITIONESTIFOTO Moment de împlinire pentru obștea Mănăstirii Mușinoaiele

FOTO Moment de împlinire pentru obștea Mănăstirii Mușinoaiele

Miercuri, 1 octombrie 2025, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, obștea Mănăstirii Mușinoaiele din comuna Fitionești, județul Vrancea, a trăit un moment de împlinire sufletească, prilejuit de binecuvântarea lucrărilor de înnoire și înfrumusețare realizate pe parcursul ultimilor șase ani în cadrul așezământului monahal. De dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Printre clericii slujitori s-au numărat părintele arhimandrit Sofian Ardelean, exarhul mănăstirilor și schiturilor din județul Vrancea; părintele Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu; părintele ieromonah Clement Artene, inspector eparhial; părintele ieromonah Sofronie Nechita, starețul Mănăstirii Mușinoaiele, și părintele Nicușor Chiriac, de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Adjud. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a sfințit pictura restaurată din interiorul paraclisului de iarnă, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Acoperământul Maicii Domnului”, apoi a binecuvântat lucrările efectuate la noua trapeză a mănăstirii, construită și împodobită cu pictură între anii 2019-2025.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul locului, care a vorbit despre originea sărbătorii din 1 octombrie, închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Părintele Arhiepiscop Ciprian a amintit minunea petrecută în secolul al X-lea, în biserica din cartierul Vlaherne al Constantinopolului, când Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie, au văzut-o pe Maica Domnului „ieșind din Sfântul Altar și acoperind pe credincioși cu un omofor, ca semn al ocrotirii sale”. „Această vedenie – a subliniat Chiriarhul – a rămas în conștiința Bisericii și s-a transformat într-un praznic, prin care mărturisim că Născătoarea de Dumnezeu mijlocește neîncetat pentru toți cei care o cinstesc și îi cer ajutorul”. Totodată, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a arătat că Maica Domnului este „icoana Bisericii prin excelență, Maica duhovnicească a monahilor, a mamelor și a fecioarelor”, îndemnându-i pe cei prezenți să aibă nădejde neclintită în ocrotirea Preasfintei Fecioare Maria: „Rugăciunea Maicii Domnului ne acoperă pe toți, așa cum atunci, la Vlaherne, i-a acoperit pe credincioși cu omoforul său. Ea nu încetează să mijlocească pentru fiecare dintre noi, ca să dobândim putere, înțelepciune și iertare de păcate”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru stareții, călugării, ctitorii și binefăcătorii așezământului monastic vrâncean, mutați la Domnul. Pentru întreaga sa activitate pastorală și administrativă, părintele stareț Sofronie Nechita a fost hirotesit întru protosinghel. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a primit din partea obștii Mănăstirii Mușinoaiele o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu