Astăzi, încă de la primele ore ale dimineții, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea au participat la ediția a XII-a a evenimentului „Ștafeta Veteranilor 2025”, o manifestare dedicată cinstirii eroilor și veteranilor României.
Activitatea se înscrie în seria de evenimente desfășurate sub egida Invictus România, având ca scop promovarea valorilor naționale, cultivarea respectului și recunoștinței față de cei care au servit țara, precum și consolidarea spiritului de solidaritate între militari și civili.
Prin implicarea în această acțiune simbolică, jandarmii vrânceni s-au alăturat, în alergare și pe bicicletă, voluntarilor și participanților care, an de an, aduc un omagiu veteranilor de război și eroilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea libertății și a valorilor naționale.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea adresează mulțumiri organizatorilor și tuturor participanților pentru devotamentul, entuziasmul și implicarea constantă în promovarea spiritului de respect față de eroii neamului românesc. (Sursa: IJJ Vrancea)