Într-o dimineață neguroasă de decembrie, curtea Centrului educațional de fete de la Mihălceni s-a umplut de râsete calde și pași grăbiți. Eram așteptați cu speranță și bucurie. Voluntarii CNAIC soseau încărcați cu daruri, dar mai ales cu dorința de a dărui timp, atenție și speranță. Venim aici de ani buni, fiind unul din proiectele de suflet ale colegiului. Anul acesta am hotărât să fim ajutoarele lui Moș Nicolae. Ne-au primit 45 de copile și adolescente. Daruri însă am avut pregătite pentru toate cele 96 de fete care sunt înscrise. Am mai adus haine, cărți, jocuri. Ca în fiecare an, am împodobit bradul împreună apoi am gustat din bunătățile aduse.
În câteva clipe, încăperile centrului au început să răsune de povești împărtășite, jocuri improvizate și cântece. Micul atelier de colorat, colindele interpretate cu drag de fetele ce fac parte din grupul vocal al colegiului, animăluțele create din baloane și dansul au creat o punte între gazde și oaspeți, care au descoperit cât de ușor se poate construi o legătură atunci când inimile rămân deschise. Pentru fiecare fată, această zi a fost mai mult decât un eveniment caritabil — a fost dovada că există oameni care văd dincolo de aparențe și care sunt dispuși să creadă în potențialul lor. Iar pentru voluntari a fost o amintire puternică a faptului că bunătatea nu se risipește niciodată: revine mereu sub forma unor priviri luminoase și a unui „mulțumesc” rostit cu sufletul. A fost o acțiune reușită, realizată prin implicarea directă și indirectă a multor elevi cuziști, donatori sau voluntari, a părinților și a profesorilor coordonatori. (Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani)






