AcasăComuna meaMAICANESTIFOTO Copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești, vizitați și...

FOTO Copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești, vizitați și anul acesta de Moș Crăciun în uniformă de poliție

Spiritul Crăciunului a fost simțit din plin astăzi la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești, unde polițiștii vrânceni au continuat o tradiție de suflet ce dăinuie de 35 de ani. Ca în fiecare an, polițiștii au venit cu brațele pline de daruri și cu inimile deschise, pentru a aduce bucurie copiilor înaintea sărbătorilor de iarnă.

Vizita a fost marcată de momente emoționante, copiii și cadrele didactice pregătind, la rândul lor, o surpriză pentru oaspeți. Poeziile recitate cu emoție și colindele cântate cu entuziasm au creat o atmosferă caldă și magică, transformând întâlnirea într-o adevărată sărbătoare a sufletului.

Polițiștii au răspuns cu aceeași căldură, oferind daruri și încurajări, iar zâmbetele sincere ale copiilor au fost cea mai frumoasă răsplată. Această acțiune, devenită deja tradiție, reprezintă mai mult decât un simplu gest. Este o dovadă de solidaritate, empatie și implicare, care aduce, an de an, speranță și lumină acolo unde este cea mai mare nevoie. (sursa: IPJ Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu