Astăzi, la Sala Balada din Focșani, a avut loc ceremonia de trecere în rezervă a colonelului Adrian Babiș, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. La ceremonie au participat reprezentanți ai Jandarmeriei Române, ai structurilor MAI, ai administrației publice locale și județene, ofițeri și subofițeri din IJJ Vrancea, membri ai familiei ș.a. Cu această ocazie, comanda și Drapelul de Luptă ale IJJ Vrancea au fost preluate de colonelul George Petrea.
”Domnul colonel Babiș a reprezentat un reper de conduită militară și civică iar colaborarea instituțională a fost una constantă, corectă și eficientă, bazată pe dialog deschis, profesionalism și respect reciproc. Împreună am gestionat situații complexe la nivelul județului Vrancea, cu echilibru, responsabilitate și încredere, și întotdeauna interesul public a fost mai presus de orice. Îi transmit mulțumirile mele, în nume personal dar și instituțional, pentru întreaga activitate desfășurată și pentru modul exemplar în care și-a îndeplinit misiunile și a condus Inspectoratul. Ieșirea la pensie, înseamnă o trecere către o altă etapă, una în care sper să se bucure de mai mult timp pentru sine, pentru familie, pentru liniște.”, a transmis prefectul județului Vrancea, Marius Iorga. La rândul său, primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, a spus: ”Am avut o colaborare deosebită și am apreciat mereu devotamentul, camaraderia și implicarea jandarmilor vrânceni care au demonstrat că ne putem baza pe serviciile lor în momentele importante din viața comunității. Îl felicit pe domnul colonel Adrian Babiș pentru întreaga carieră de 30 de ani în uniforma Jandarmeriei Române, pentru dedicarea și implicarea în modernizarea acestei instituții publice vitale pentru statul român. Îi urez mult succes în noua funcție, în care a fost desemnat la comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, domnului colonel George Petrea. Sunt sigur că, împreună cu echipa Jandarmeriei vrâncene, vor fi în continuare un partener al administrației publice și al fiecărui cetățean din municipiul Focșani.”