AcasăStiri InterneFOTO Arme și substanțe toxice, găsite la persoane din Vrancea

FOTO Arme și substanțe toxice, găsite la persoane din Vrancea

La data 24 aprilie a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de polițiști de investigații criminale, de investigarea criminalității economice, de la ordine publică și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în județele Vrancea și Bacău. Activitatea s-a desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Buzău.

Din cercetări a reieșit că patru persoane (două femei, de 27 și 35 de ani și 2 bărbați, de 35 și 43 de ani), din Vrancea, ar fi deținut arme, muniții și substanțe toxice, pe care, în perioada martie-aprilie a.c., ar fi intenționat să le comercializeze. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 7 arme letale deținute ilegal – o armă automată militară, o carabină, 2 arme de vânătoare semiautomate, 3 pistoale calibrul 9 mm, 1.000 de cartușe aferente, un recipient cu aproximativ 2 kg. de substanță ce pare a fi mercur, un pistol neletal deținut ilegal și 2 dispozitive de tip amortizor. Față de cele două bănuite a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbații fiind sub executarea unei pedepse privative de libertate. Ulterior, instanța a emis pe numele celor două femei mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile. În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și trafic de substanțe periculoase. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. (IPJ Buzău)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu