AcasăSocietateFOTO Arhiepiscopul Ciprian la hramul bisericii „Vovidenia”-Tăbăcari din...

FOTO Arhiepiscopul Ciprian la hramul bisericii „Vovidenia”-Tăbăcari din Focșani

Vineri, 21 noiembrie 2025, în ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, credincioșii Parohiei „Vovidenia”-Tăbăcari din municipiul Focșani au sărbătorit hramul bisericii lor. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu pr. paroh Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, pr. Adrian Papuc, secretar al aceleiași protoierii, precum și alți preoți și diaconi. La momentul rânduit din cadrul slujbei, Ierarhul l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul Andrei Chiriță, absolvent de Teologie Pastorală și ostenitor la Centrul Eparhial din Buzău.

În predica dedicată sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului, Arhipăstorul locului a explicat că aducerea Fecioarei Maria la templul din Ierusalim, încă de la vârsta de trei ani, descoperă începutul pregătirii ei pentru marea taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu. Părintele Arhiepiscop Ciprian a subliniat curăția, smerenia și ascultarea Maicii Domnului, arătând că, prin răspunsul ei liber și plin de credință: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38), s-a împlinit planul dumnezeiesc de mântuire a lumii. Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să privească la modelul Sfintei Fecioare Maria ca la un izvor de lumină, rugăciune și statornicie, din care fiecare poate învăța să-și trăiască viața în credință și ascultare de Dumnezeu.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a oficiat un parastas pentru ctitorii și slujitorii lăcașului de cult, mutați la Domnul. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Părintele paroh Oscar Frunză i-a mulțumit Chiriarhului pentru bucuria făcută comunității parohiale prin slujirea la hramul din acest an al bisericii „Vovidenia”-Tăbăcari, dăruindu-i o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu