AcasăSocietateFOTO Activități preventiv-educative ale jandarmilor în liceele din Municipiul Focșani

FOTO Activități preventiv-educative ale jandarmilor în liceele din Municipiul Focșani

Jandarmii vrânceni au desfășurat activități preventiv-educative la Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu” din Focșani și la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, la care au participat aproximativ 300 de elevi și cadre didactice.

Scopul acestor acțiuni a fost creșterea gradului de informare a tinerilor cu privire la prevenirea și combaterea faptelor antisociale în mediul școlar, promovarea unei conduite responsabile și formarea unui comportament civic adecvat.

Pe parcursul întâlnirilor, reprezentanții Jandarmeriei Vrancea au abordat teme de actualitate, precum:

– prevenirea și combaterea consumului de substanțe interzise;
– identificarea, prevenirea și raportarea cazurilor de bullying și cyberbullying;
– responsabilitatea în mediul online și consecințele juridice ale unor fapte antisociale;
– comportamentul adecvat la evenimentele sportive.

Elevii au fost implicați activ în discuții, au adresat întrebări și au primit răspunsuri concrete privind situații reale întâlnite de jandarmi în misiunile lor. Totodată, au fost prezentate modalitățile prin care pot sesiza faptele antisociale și importanța adoptării unei atitudini preventive și responsabile.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea va continua să desfășoare astfel de acțiuni, având ca obiectiv consolidarea siguranței în școli și dezvoltarea unui comportament civic responsabil în rândul tinerilor.

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu