AcasăSportFotbal: două echipe cu maximum de puncte după 10 etape, în Superliga...

Fotbal: două echipe cu maximum de puncte după 10 etape, în Superliga Vrancei

Cele două grupe ale campionatului județean de fotbal sezonul 2021-2022 au câte o echipă care își domină clar competitoarele. În grupa A este Victoria Gugești, iar în grupa B este Inizio Focșani, ambele cu maximum de puncte – 30 – după 10 etape. Victoria Gugești are și o medie impresionantă de goluri înscrise: 5 goluri/partidă, 50 de goluri în total. La rândul ei, formația Inizio Focșani are cea mai bună apărare: doar 5 goluri primite în 10 etape. În ambele grupe, următoarele 3 clasate (care se califică în play-off) s-au desprins, aproape decisiv, de restul plutonului: FC Panciu (21 puncte), CSM Adjud 1946 (19 puncte), CSM Focșani 2007 II (13 puncte) în grupa A; CSC Dumbrăveni, Sportul Ciorăști, FC Mărășești, toate cu câte 19 puncte, în grupa B. Cele mai puține puncte le-a obținut Voința Sihlea, în grupa B: doar un punct, obținut în etapa a zecea (1-1, acasă, cu Siretul Suraia). De remarcat că ultima clasată în grupa B, CS Prosport Focșani, are 5 puncte până acum, o performanță deosebită dacă ținem cont de faptul că această formație are în componență doar copii și juniori.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!