AcasăSportFocșănenii Darius Pană, Daniel Sava și Andrei Mălureanu se mențin în topurile...

Focșănenii Darius Pană, Daniel Sava și Andrei Mălureanu se mențin în topurile naționale de șah

Pentru a doua săptămână consecutiv, tinerii șahiști Darius Cristian Pană și Daniel Sava reușesc să își păstreze invincibilitatea, cu 6/6 victorii, confirmând forma excelentă în care se află. Cei doi sportivi au impresionat din nou, de această dată în capitala țării, București, unde au participat la competiția Bitcoin România, desfășurată la Liceul Internațional de Informatică ICHB Colentina.
La doar 10 ani, Darius Pană continuă să demonstreze maturitate și concentrare demnă de un jucător experimentat, terminând toate rundele cu maximum de puncte, păstrându-și în continuare locul 1 în România la grupa de vârstă 10 ani. Daniel Sava, în vârstă de 8 ani, dovedește o determinare ieșită din comun pentru vârsta sa, reușind să termine turneul fără nicio înfrângere. Către finele anului este foarte probabil să ajungă pe primul loc la categoria sa de vârstă – 8 ani. Această nouă reușită vine la doar o săptămână după performanțe similare, de la Slobozia, confirmând faptul că tinerii șahiști se află într-o formă excelentă înaintea unei competiții importante: Campionatul Național de Șah Rapid și Blitz de la Amara, ce va începe vinerea aceasta, unde intră în luptă cei mai puternici jucători ai momentului din România. De asemenea, Andrei Mălureanu a reușit un formidabil loc 2 la grupa de vârstă 14 ani, cu 4.5 puncte din 6 posibile.
Cu un moral ridicat și cu încredere în propriile forțe, tinerii șahiști se pregătesc să reprezinte cu cinste vrâncenii, chiar dacă, în acest moment, figurează la cluburi bucureștene de top. (comunicat de presă)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu