Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Primăria Vintileasca și Consiliul Local Vintileasca, participă la organizarea unei noi ediții a Festivalului Rusaliilor – sărbătoare câmpenească desfășurată cu prilejul Zilei Comunei Vintileasca, duminică, 8 iunie 2025, la ora 12.00. Evenimentul se va desfășura pe platoul de la intrarea în comună, lângă Lacul Mare. Festivalul promovează sărbătoarea Rusaliilor, ce simbolizează una dintre cele mai vechi sărbători creștine prăznuită din vremea apostolilor, care din acel moment au început să predice în întreaga lume învățăturile creștine și credința în Iisus Hristos. Organizatorii Festivalului Rusaliilor vor celebra ziua comunei promovând valorile tradiționale ale muzicii românești, invitând pe scenă nume de valoare ale cântului tradițional din țară și soliști vocali din comuna Vintileasca și localități apropiate.
Pe scena festivă vor evolua ansambluri folclorice din județul Vrancea, soliști vocali de muzică populară din localitate și invitați speciali de prestigiu: ansamblul Sânzienele Dumitrești, ansamblul Școlii Gimnaziale Chiojdeni, ansamblul Școlii Gimnaziale Regina Maria Vintileasca împreună cu soliștii școlii: Banu Oana, Apostu Andreea, Vrîncianu Iulia, Stăruială Melina și Stere Andreea, ansamblul folcloric Menelaș Chircu din Vintileasca, Ansamblul Chindia Jitia, soliștii vocali: Teodora Borcăiaș, Claudiu Vlăduț Spătaru și Ana-Maria Țuțui. Invitații speciali ai Primăriei și Consiliului Local Vintileasca sunt îndrăgiții interpreți de muzică populară: doamna Angelica Fluture, Paul Ananie și Gabriel Dumitru. Programul festiv va fi prezentat de îndrăgitul actor Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal Mr. Gh. Pastia din Focșani. (Centrul Cultural Vrancea)