Un accident de circulație s-a produs astăzi la prânz, pe o stradă din Focșani. Un autoturism a lovit o femeie de 87 de ani pe Aleea Florilor. La fața locului au ajuns polițiștii rutieri și o ambulanță tip C2 cu medic. ”Echipajul medical ajuns la fața locului a identificat victima, care prezenta un traumatism cranio-facial, traumatism piramidă nazală, posibilă fractură piramidă nazală. După acordarea primului ajutor calificat și stabilizarea la locul intervenției, pacienta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani, pentru investigații medicale amănunțite și tratament de specialitate.”, au anunțat reprezentanții SAJ Vrancea.
Mai mult, Serviciul de Ambulanță a ținut să tragă un semnal de alarmă și să transmită câteva recomandări în astfel de situații:
”Din fericire, acest accident s-a încheiat fără urmări grave, dar atragem atenția că astfel de evenimente, chiar și cele aparent minore, pot avea efecte tragice. Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea trage un semnal de alarmă privind creșterea numărului de accidente rutiere, în care sunt implicați pietoni, motocicliști, bicicliști și utilizatori de trotinete. Odată cu încălzirea vremii, echipajele noastre au intervenit la un număr semnificativ de evenimente pe drumurile publice din județ. Leziunile suferite, de acești participanți la trafic, sunt adesea deosebit de grave, deoarece sunt expuși în cazul unui impact, de la traumatisme craniene severe, până la fracturi multiple de membre.
Ce trebuie să faci, dacă ești martorul unui accident, până la sosirea echipajelor medicale!
1. Sună imediat la 112 și furnizează dispecerului locația exactă, numărul de victime, starea lor și dacă acestea prezintă sângerări masive.
2. Nu mișcați victimele, în afara cazului în care există pericol iminent de incendiu sau explozie. Nu scoateți casca motocicliștilor, bicicliștilor, deoarece le puteți agrava leziunile coloanei vertebrale și chiar decesul.
3. Comunică cu persoana rănită: rămâi lângă victimă și vorbește cu ea pentru a o menține conștientă și calmă până la sosirea echipajelor medicale.
4. Comprimă rănile care sângerează abundent, respectând indicațiile primite prin telefon de la dispeceratul medical.
Indiferent dacă ești pieton, la volan sau pe două roți, amintește-ți că cineva drag te așteaptă acasă! VIAȚA TA are prioritate!” (SAJ Vrancea)
