AcasăStiri InterneEvenimentele din acest sfârșit de săptămână, supravegheate de jandarmii vrânceni

Evenimentele din acest sfârșit de săptămână, supravegheate de jandarmii vrânceni

În perioada 14-17 august 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea va acționa cu efective mărite pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică la evenimentele cu public numeros, organizate în zona de competență, cu ocazia minivacanței prilejuite de sărbătoarea religioasă Adormirea Maicii Domnului, pe care ne dorim să o petreceți în siguranță! Întrucât aceste zile sunt marcate de multiple evenimente cultural-artistice și religioase, jandarmii vrânceni vor fi prezenți în locurile în care se pot produce aglomerări de persoane, în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Vrancea.

Acțiunile noastre vor viza prevenirea și descurajarea faptelor antisociale și îndrumarea persoanelor, atât în proximitatea spațiilor de desfășurare a evenimentelor, cât și pe traseele de deplasare. Astfel, vom fi prezenți în întreaga zonă de responsabilitate, asigurând ordinea publică la manifestările cultural – artistice ce vor avea loc pe raza județului astfel:

– Evenimentul “August Artistic” ce se va desfăşura în Piaţa Unirii din Municipiul Focşani;
– Zilele comunei Vulturu – Întalnire cu fiii satului;
– Ziua Adjudenilor de Pretutindeni ce se va desfăşura în “Piaţeta Ion Dichiseanu” din Municipiul Adjud;
– Ziua comunei Bălești;
– Festivalul Interjudețean de Folclor – “Glasul Buciumului” ce va avea loc în comuna Spulber;
– Evenimentul dedicat punerii Pietrei Fundamentale a Monumentului Eroilor Aviatori şi Tuturor Eroilor Jorăşteni;
– Proiecţie de film pentru copii ce va avea loc la Mausoleul Eroilor din Municipiul Focşani.

Și la târgurile de pe raza localităților Bârsești, Vizantea Mănăstirească, Reghiu și Paltin. Ținând cont că 𝐀𝐝𝐨𝐫𝐦𝐢𝐫ea 𝐌𝐚𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 este o sărbătoare cu mare însemnătate creștină care adună un număr important de persoane în zona lăcașurilor de cult, vom asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Hramul Mănăstirii Mușunoaiele, Hramul Mănăstirii Tarnița şi la slujba religioasă de la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Vizantea Mănăstirească.

De asemenea cadrele Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea vor executa misiuni în zona de competență, atât independent, cât și în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială. Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora, în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor. Pentru ca această minivacanţă să se desfăşoare fără incidente, vă aducem la cunoștință o serie de recomandări:
– Manifestaţi răbdare, respectaţi indicaţiile forţelor de ordine şi evitaţi implicarea în conflicte de orice natură;
– Acordaţi o atenţie deosebită copiilor care vă însoțesc, bunurilor şi obiectelor personale;
-Nu blocaţi căile de acces sau evacuare, pentru a nu îngreuna intervenţiile operative;
– în cazul în care sunteţi martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, solicitaţi ajutorul forţelor de ordine prezente.

Ca de fiecare dată, jandarmii montani vor fi prezenți în localitățile Tulnici, Lepșa și Soveja, precum și pe traseele turistice adiacente, având ca principală misiune sprijinirea și informarea turiștilor, acordarea de asistență persoanelor aflate în dificultate și prevenirea faptelor ce contravin normelor de conviețuire socială.

Suntem pregătiți să intervenim prompt pentru rezolvarea oricăror evenimente sesizate sau semnalate, fie direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112, așadar nu ezitați să ne solicitați sprijinul ori de câte ori aveți nevoie. Ne exprimăm încrederea că această perioadă va fi marcată de liniște și armonie. Vă dorim o minivacanță în siguranță! (IJJ Vrancea, foto: arhivă)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu