AcasăActualitateEfectul primului tur al prezidențialelor: Euro a ajuns la aproape 5,1 lei...

Efectul primului tur al prezidențialelor: Euro a ajuns la aproape 5,1 lei pe piața interbancară

UPDATE BNR a anunțat astăzi un curs valutar îngrijorător. S-a trecut, oficial, de pragul psihologic de 5 lei pentru 1 euro. Cursul BNR arată un raport de 1 euro = 5,0378 lei.

Economia reacționează după ultimele mișcări de pe scena politică. Și nu reacționează în sens pozitiv. Procentul de peste 40% obținut de candidatul populist pro-rus George Simion și demisia premierului Marcel Ciolacu au creat, deja, probleme. În primul rând, bursa a căzut semnificativ luni, 5 mai. Astăzi, leul s-a depreciat semnificativ pe piața interbancară. La începutul zilei, moneda euro ajunsese la 5,03-5,04 lei, dar ulterior cursul a ajuns la aproape 5,1 lei pentru 1 euro: 5,0985 lei.

Conform G4Media, Banca Națională a României a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale. ”În ultima perioadă a apărut o schimbare importantă pe piața valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ. În consecință, pentru a tempera aceste mișcări trebuie atrasă lichiditatea din piață și dobânzile să crească. BNR va căuta un optim pentru această situație”, a spus purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, pentru G4Media. Conform specialiștilor și analiștilor economici, o prăbușire a leului ar însemna scăderea puterii de cumpărare a românilor, scumpirea produselor și serviciilor și creșterea ratelor în euro.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu