AcasăActualitateEchipa BrickBot a CN Unirea, calificată la Campionatul Mondial de Robotică din...

Echipa BrickBot a CN Unirea, calificată la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, după ce a doborât recorduri mondiale, are nevoie de sprijinul tău!

Echipa BrickBot, formată din 15 elevi cu vârste între 15 și 18 ani de la Colegiul Național
Unirea din Focșani, s-a calificat la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge (FTC), care va avea loc la Houston, Texas, SUA. Calificarea a venit în urma unui rezultat remarcabil: Recordurile Mondiale deținute și titlurile de Division Winning Alliance și Event Finalist Alliance la Campionatul Național FTC din România. Acum, pentru a face pasul următor, echipa are nevoie de sprijinul comunității. BrickBot este echipa de robotică din cadrul Colegiului Național Unirea din Focșani, coordonată de mentorii Codruța Preda și Adrian Colin. Cei 15 membri ai echipei, elevi pasionați de tehnologie și inginerie, participă în competiția de robotică FIRST Tech Challenge, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale pentru tineri în domeniul STEM.
La Campionatul Național FTC România, echipa BrickBot a obținut titlul de Division Winning Alliance. De asemenea au reușit să doboare Recordul Mondial de trei ori. Această performanță le-a adus calificarea la Campionatul Mondial FTC, o competiție la care participă mii de echipe din zeci de țări, reprezentând elita roboticii liceene la nivel global. Participarea la Campionatul Mondial implică costuri semnificative. Echipa estimează un
buget total de aproximativ 40.000 de euro, care acoperă cazarea pentru toți membrii
echipei și mentorii însoțitori pe durata competiției, transportul internațional dus-întors
România-Houston și taxele de viză pentru SUA. Fără susținerea comunității, a sponsorilor și a instituțiilor locale, visul de a reprezenta România la nivel mondial riscă să rămână neatins. Orice contribuție contează. Fie că sunteți o companie care dorește să acorde o
sponsorizare (beneficiind de un pachet cu vizibilitate pe robot, tricouri, materiale promoționale și în cadrul evenimentelor), o instituție care poate oferi sprijin financiar sau un cetățean care vrea să susțină un proiect de valoare, echipa BrickBot vă este recunoscătoare. Persoanele și organizațiile interesate sunt invitate să ia legătura cu echipa prin datele de contact de mai jos. „Am muncit enorm pentru a ajunge până aici. Acum avem șansa să ducem numele orașului Focșani și al României pe scena mondială a roboticii. Avem nevoie de dumneavoastră alături de noi.” — Membrii echipei BrickBot

„Asociația Nație Prin Educație este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care
promovează și susține educația STEM anual pentru peste 5.000 de elevi de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este organizatorul Programului Național de Educație STEAM FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. Mai multe informații pe natie.ro”

Persoană de contact: Colin Adrian – telefon: 0744707212
Email: brickbot@liceulunirea.ro // Website / Social media: brickbot.ro (sursa: BrickBot)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu