AcasăAdministratieDuminică, 7 septembrie, Festivalul Folcloric ”Focul Viu”, la Andreiașu de jos

Duminică, 7 septembrie, Festivalul Folcloric ”Focul Viu”, la Andreiașu de jos

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, alături de Primăria Andreiașu de Jos și Consiliul Local Andreiașu de Jos, organizează o nouă ediție a Festivalului Folcloric Focul Viu, duminică, 7 septembrie 2025, ora 11.00. Evenimentul promovează tradițiile populare vrâncenești într-o zonă bine-cunoscută de interes geologic și peisagistic a localității, considerată monument al naturii și obiectiv rar al României prin prezența ,,câmpurilor de flăcări vii‟, ce izvorăsc din crevasele straturilor geologice prezente în zonă. Comuna reînvie, anual, flacăra folclorului tradițional vrâncean, prin cântec și dans, prin promovarea tinerelor talente ale muzicii populare și prin aprecierea publicului iubitor de folclor, care susține fiecare ediție, unică, a organizatorilor.

Într-un cadru de poveste, pe scena festivalului vor evolua: ansamblul de Buciumași  din comuna Spulber, ansamblul Chipărușul din comuna Nereju, ansamblul Păltineanca din comuna Paltin, formația de Cimpoieri din comuna Nistorești, ansamblul de dansuri Poarta Vrancei din comuna Vidra, tânăra interpretă Mădălina Lupașc din comuna Nereju și solista de muzică populară Ștefania Chirilă. În continuarea programului vor participa invitații Primăriei și Consiliului Local Andreiașu de Jos, îndrăgiți și așteptați cu nerăbdare de publicul local. (Centrul Cultural Vrancea)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu