AcasăStiri InterneDragoș Mircea, fost prefect de Vrancea, achitat în dosarul Retrocedărilor, alături de...

Dragoș Mircea, fost prefect de Vrancea, achitat în dosarul Retrocedărilor, alături de alți funcționari

Fostul prefect și subprefect al Vrancei, Dragoș Mircea, împreună cu alți funcționari publici și șefi de instituții, au fost achitați într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție în județul Vrancea – dosarul Retrocedărilor de pădure. „Lotul” funcționarilor, din care făceau parte, printre alții, fostul subprefect Mioara Flenchea, şeful ADS, Dan Bunghez, secretarul Primăriei Focşani de la acea vreme, Eduard Corhană, arhitectul şef al judeţului, Daniela Olaru sau fostul director de la Cadastru, Emilian Diaconu, a fost achitat în primă instanță de judecătorii Tribunalului Brăila pe motiv că fapta nu există. Totodată, instanța a dispus și ridicarea sechestrului de pe bunurile acestora.

În 2015, procurorii DNA au descins la Prefectura Vrancea, în luna noiembrie, când au ridicat documente legate de retrocedarea presupus ilegală a unor terenuri, în perioada 2006-2015. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi acuzau pe inculpați că au pus umărul la retrocedarea ilegală a unei importante suprafeţe de pădure. Pe rolul Tribunalului Brăila a fost înregistrat dosarul penal 164/113/2017, pentru judecată pe fond, dosar în care mai multe persoane, nume sonore din Vrancea, actuali şi foşti funcţionari publici, erau învinuiţi pentru fapte de corupţie. Decizia nu este definitivă și poate fi consultată AICI.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu