AcasăFocsaniDouă mașini s-au ciocnit pe șoseaua de centură a Focșaniului / ”Instalat”...

Două mașini s-au ciocnit pe șoseaua de centură a Focșaniului / ”Instalat” în scaunul special, un copil de 1 an și 4 luni a scăpat nevătămat

Două autoturisme s-au ciocnit astăzi după-amiază pe șoseaua de centură a municipiului Focșani. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și de prim ajutor, printre care o ambulanță tip C2 cu medic. ”În urma evaluării medicale realizate de personalul nostru, s-a constatat că în unul dintre autoturisme se afla o familie cu un copil în vârstă de 1 an și patru luni. Deși impactul dintre cele două autoturisme a fost puternic, copilul nu a suferit nicio traumă, fiind corect asigurat în dispozitivul special pentru copii, pe bancheta din spate. Tata, mama și minorul au fost evaluați clinic la locul solicitării, fiind în stare bună, nu au necesitat transportul la spital. Datorită faptului că astăzi a fost utilizat corect scaunul auto pentru copii, a fost prevenită o posibilă tragedie. Scaunul auto salvează vieți, iar copii sunt protejați corespunzător în timpul deplasărilor.”, au transmis reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu