O veste tristă pentru lumea artiştilor din Vrancea. Andrei Ionaş, dirijorul orchestrei „Ţara Vrancei”, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a Ansamblului „Ţara Vrancei”: „Când iubirea pentru artă îţi curge prin vene, alegi un loc bun pentru a-ţi înfige rădăcinile şi de a creşte profesional. Aşa a ales în 1996 Andrei Ionaş să-și părăsească satul natal de dincolo de Prut și să se stabilească în Focşani, fiind un talentat instrumentist al Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”. De curând, a devenit dirijorul orchestrei Ansamblului, dând dovadă de profesionalism și ambiţie, păstrând vie dragostea pentru folclor. Ave(a)m planuri mari …dar în această noapte, o veste tragică ne-a dat viața peste cap… Bunul nostru coleg ANDREI IONAŞ a încetat din viață, lăsându-ne să cântăm singuri… O vom face, cu greu, dar mereu cu gândul la tine, Bădie Andrei! Dumnezeu să te ierte și să îţi așeze sufletul în lumea celor drepţi!”, au anunţat colegii artistului.
