La data de 25 noiembrie 2025, ora 22:51, un operator S.N.U.A.U. 112 a preluat un apel telefonic în care se auzeau strigăte de ajutor, iar pe fundal o voce masculină rostea amenințarea „Gura, te omor!”. Având în vedere gravitatea situației, apelul a fost direcționat imediat către structurile de intervenție ale Poliției. Pentru verificarea aspectelor semnalate, au fost mobilizate numeroase echipaje, fiind dispuse măsuri operative urgente.
În urma verificărilor desfășurate în teren, s-a constatat că sesizarea nu se confirmă. Dispozitivul de pe care a fost inițiat apelul a fost identificat la domiciliul a doi minori, de 14 și 15 ani, din orașul Mărășești. Din discuțiile cu familia a rezultat că, la observarea echipajelor de poliție în zonă, aceștia ar fi scos cartela SIM din telefon, ar fi distrus-o și ar fi părăsit locuința. Ulterior, minorii au fost identificați și au recunoscut că au efectuat apelul la 112 sub forma unei glume. Pentru alertarea falsă a agențiilor de intervenție și mobilizarea nejustificată a forțelor, ambii minori au fost sancționați contravențional cu câte 2.000 de lei, conform OUG nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.U.A.U. 112.
112 e pentru URGENȚE, nu pentru CURIOZITATE, DISTRACȚIE sau GLUMĂ.
112 este numărul unde fiecare secundă contează. Nu-l folosi iresponsabil. (IPJ Vrancea)
