Un accident de circulație s-a produs în această dimineață pe DN 2M, în satul Pitulușa, comuna Broșteni. Din primele date, o mașină s-a izbit violent de un cap de pod, iar doi pasageri minori au suferit mai multe traumatisme. ”La locul intervenției au fost direcționate două ambulanțe cu asistent, de la substația Reghiu și respectiv substația Odobești. La sosirea echipajelor de intervenție, au fost identificate două victime (2 copii minori), cu politraumatisme, rezultate în urma accidentului: o fetiță de 3 ani, cu traumatism cranio-cerebral, conștientă și stabilă hemodinamic, și un băiețel de 9 ani, cu leziuni la nivelul feței.
După stabilizare și acordarea primelor îngrijiri medicale, minorii au fost transportați la Unitate Primiri Urgențe Focșani, pentru îngrijiri de specialitate.”, a anunțat Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.
Doi copii răniți după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -
