AcasăSportDavid Popovici s-a retras din finala de 400 metri liber de la...

David Popovici s-a retras din finala de 400 metri liber de la Campionatul European

Decizie radicală luată de campionul mondial și european David Popovici. Tânărul înotător român a anunțat că se retrage din finala probei de 400 metri liber. El s-a calificat azi dimineață în finală, fără emoții, iar în această seară urma să lupte pentru a treia medalie la Campionatul European de Natație de la Roma. Motivul deciziei îl reprezintă oboseala, după cele două probe câștigate fără drept de apel, la 100 m și 200 m liber. De altfel, cursa de 400 metri liber nu reprezenta un obiectiv pentru înotătorul român, ci doar o testare a capacităților sale fizice.

”Antrenorul Adrian Rădulescu, împreună cu staff-ul tehnic, au decis să îl retragă pe David Popovici din finala de 400 m liber la Campionatul European de natație seniori de la Roma. Programul încărcat din perioada următoare, consumul foarte mare pe care l-ar fi avut în finală și dorința de a pregăti cât mai bine participarea la Campionatul Mondial de juniori de la Lima (Peru) – o competiție foarte puternică – sunt motivele care stau la baza acestei decizii.
David Popovici vă mulțumește pentru sprijinul necondiționat de care a avut parte pe toată durata competiției de la Roma și vă așteaptă mesajele de încurajare și la următoarele întreceri.”, a scris, pe pagina oficială de Facebook, Federația Română de Natație. David Popovici va împlini vârsta de 18 ani peste o lună.
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!