AcasăActualitateCoronavirus, Vrancea: 4 cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore

Coronavirus, Vrancea: 4 cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore

În județul Vrancea, în data de 28 mai 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 348 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 37 persoane în izolare la domiciliu. În spitalele din Focșani și Adjud se află internați 25 de pacienți, dintre care 0 la ATI, 0 la Focșani și 0 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 9.858, iar al persoanelor decedate la 482. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 58.609 de teste, fiind depistate 10.662 de persoane pozitiv (4 în ultimele 24 de ore). Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. (sursa: Prefectura Vrancea)

Potrivit datelor oficiale, în săptămâna 22–28 mai, cu aparatul RT-PCR, specialiștii DSP Vrancea au efectuat 634 teste pentru depistarea COVID-19. Defalcate pe zile, testările au fost astfel: sâmbătă, 22 mai – 103 teste; duminică, 23 mai – 79 teste; luni, 24 mai – 34 teste; marți, 25 mai – 136 teste; miercuri, 26 mai – 100 teste; joi, 27 mai – 90 teste; vineri, 28 mai – 92 teste.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu