În perioada 09-11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focșani și ai Direcției Silvice Vrancea, au desfășurat o acțiune pe linie silvică, având ca obiectiv verificarea legalității exploatării, transportului, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase, la o serie de operatori economici din județul Vrancea. În cadrul activităților desfășurate au fost efectuate 53 de controale, dintre care 11 la depozite și instalații de prelucrare a materialelor lemnoase și 42 pe drumurile publice.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, valoarea acestora fiind de 17.000 de lei. Totodată, a fost confiscată cantitatea de 110 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 30.000 de lei. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din acest domeniu. (IPJ Vrancea / foto: arhivă)