AcasăActualitateConsum de alcool în public și pliculețe suspecte, depistate de jandarmi la...

Consum de alcool în public și pliculețe suspecte, depistate de jandarmi la Focșani

Ieri după-amiază, jandarmii vrânceni au intervenit în municipiul Focșani, în urma unui apel la 112 care semnala prezența unor persoane ce consumau băuturi alcoolice pe o stradă din oraș. La fața locului au fost identificați doi bărbați, unul dintre aceștia manifestând un comportament suspect, devenind agitat și evitând contactul vizual cu echipajul de jandarmi. Din cauza comportamentului manifestat, s-a procedat la executarea controlului corporal, asupra acestuia fiind găsite 9 pliculețe ce conțineau plante mărunțite de culoare verzuie, cu miros înțepător, fiind susceptibile de a produce efecte psihoactive.

De asemenea tot în cursul zilei de ieri, un alt echipaj de jandarmerie prezent în municipiul Focșani, s-a sesizat din oficiu cu privire la un bărbat care prezenta un comportament suspect. În urma controlului corporal efectuat, jandarmii au găsit asupra sa, 5 pliculețe ce conțineau o substanță vegetală de culoare verde, cu miros înțepător, fiind susceptibile de a produce efecte psihoactive și o rolă de foițe tip ,,OCB”.

În cele două cauze jandarmii au întocmit actele de sesizare ale organelor de urmărire penală competente, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținere de substanțe interzise” faptă prevăzută de legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. De asemenea bunurile și persoanele au fost predate organelor de urmărire penală pentru continuarea verificărilor. Reamintim cetățenilor că deținerea sau consumul de substanțe interzise reprezintă infracțiuni, iar apelarea numărului 112 în astfel de situații contribuie la menținerea siguranței în comunitate. (Jandarmeria Vrancea)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu