Săptămâna trecută, la București, a avut loc Conferința Națională a Asociației pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor (APCI), unul dintre cele mai importante evenimente dedicate siguranței pacientului și combaterii infecțiilor asociate actului medical din România. Evenimentul, desfășurat între 9–11 octombrie sub tema „Safe Patient Care: Infection Prevention & Control”, a reunit peste 250 de participanți din întreaga țară, specialiști din domenii precum epidemiologie, microbiologie, management spitalicesc și sănătate publică, dar și speakeri internaționali din șapte țări europene. În cadrul conferinței, au fost prezentate cele mai noi cercetări, soluții digitale și tehnologii de prevenție, cu sprijinul a peste 19 companii de profil. APCI continuă astfel să fie o platformă profesională esențială pentru educație, formare și schimb de bune practici la nivel național și internațional.
Vrancea, un exemplu de implicare profesională și colaborare instituțională
Județul Vrancea a fost reprezentat de o echipă consistentă de profesioniști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Spitalului Municipal Adjud, Spitalul Militar și, de asemenea, de senatorul Cătălin Graur – fost director al DSP Vrancea și membru al Comisiei pentru Sănătate din Senatul României. O prezență de referință a fost dr. Diana Stoica, membru fondator și secretar al APCI, cu o activitate remarcabilă în implementarea politicilor de prevenire a infecțiilor la nivel național. Sub coordonarea sa, Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) din cadrul Spitalului Județean Focșani a devenit un model de bune practici, iar colaborarea cu laboratorul de microbiologie al DSP Vrancea a consolidat o rețea locală performantă, recunoscută pentru profesionalism și dotări moderne.
Senatorul Cătălin Graur a subliniat importanța acestor reuniuni profesionale și rolul esențial al specialiștilor vrânceni în consolidarea standardelor de siguranță medicală:„Echipa de profesioniști din Vrancea reprezintă un exemplu de competență și devotament. Specialiștii din Direcția de Sănătate Publică și din Spitalul Județean Focșani contribuie zilnic la menținerea unor standarde înalte de calitate, iar laboratorul DSP Vrancea, modern și bine echipat, are un rol esențial în monitorizarea și controlul infecțiilor. În contextul recentelor cazuri de infecții din spitale, astfel de conferințe și dezbateri sunt cu atât mai importante — ele oferă specialiștilor cadrul necesar pentru a analiza cauzele, a îmbunătăți procedurile și a preveni repetarea unor asemenea incidente. Participarea noastră la această conferință demonstrează că atunci când expertiza locală este susținută prin colaborare instituțională și formare continuă, rezultatele se văd în siguranța pacienților și în calitatea actului medical. Susțin în mod activ astfel de inițiative profesionale, pentru că doar prin educație, cooperare și investiție în oameni putem construi un sistem sanitar modern și eficient.”
Conferința APCI 2025 a reconfirmat importanța parteneriatelor între autorități, instituții medicale și organizații profesionale, dar și nevoia de a consolida rețeaua națională de specialiști în controlul infecțiilor. Echipa din Vrancea continuă să fie un reper în acest domeniu, demonstrând că performanța medicală pornește din dedicarea față de pacienți și din pasiunea pentru excelență profesională. (comunicat de presă)