Fetița de doi ani care a murit joi, după ce i-a fost făcută sedare profundă, a fost tratată într-un al doilea sediu al clinicii, vizavi de clădirea principală, care nu „respectă normativul și legislația în vigoare”, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Astăzi, clinica a fost închisă, transmite Ministerul: „Ministerul Sănătății informează că, Inspecția Sanitară de Stat (ISS) a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc tragedia din data de 13 noiembrie 2025.
În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformități de natură administrativă, inclusiv funcționarea unor cabinete medicale situate la parterul imobilului fără deținerea autorizației sanitare de funcționare.
Ca urmare a abaterilor identificate activitatea medicală a fost suspendată și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 100.000 lei.
Raportul de control al ISS a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru analiză și continuarea demersurilor legale.
Ministerul Sănătății reafirmă angajamentul ferm pentru transparență și respectarea cadrului legal, precum și disponibilitatea de a colabora în mod deplin cu autoritățile competente pe parcursul procedurilor în curs.
Având în vedere ancheta penală aflată în desfășurare, instituția nu poate furniza informații suplimentare la acest moment. Atribuțiile Ministerului Sănătății se încheie odată cu transmiterea documentației către autoritățile abilitate”, se arată într-un comunicat de presă.