AcasăPanciuCJ Vrancea susține participarea echipei de robotică CyberLIS76 la Campionatul European FTC

CJ Vrancea susține participarea echipei de robotică CyberLIS76 la Campionatul European FTC

În contextul pregătirii pentru participarea la Campionatul European de Robotică FTC ce va avea loc în luna iulie în Eindhoven, Olanda, echipa de robotică Cyberlis76 a Liceului Teoretic Ioan Slavici din Panciu a primit un sprijin financiar important din partea Consiliului Județean Vrancea, care a aprobat alocarea sumei de 75.600 lei. Fondurile vor acoperi cheltuieli esențiale precum transportul, cazarea, taxele de participare și logistica necesară deplasării. Proiectul prin care s-a realizat această finanțare a fost inițiat de domnul deputat de Vrancea Dragoș CIOBOTARU, fiind aprobat în unanimitate de consilierii județeni, din toate partidele politice, ceea ce arată că susținerea educației și a performanței tinerilor vrânceni poate fi o prioritate comună.

Adresăm mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui demers în cadrul administrației județene. Apreciem sprijinul oferit de Consiliul Județean Vrancea – prin domnul președinte Nicușor HALICI – și deschiderea constantă față de proiectele educaționale care oferă tinerilor oportunități de afirmare la nivel național și internațional. Cyberlis76 este o echipă  formată din elevi pasionați de știință, tehnologie și robotică care au reprezentat cu succes județul Vrancea la competițiile regionale și naționale din cadrul programului FIRST Tech Challenge, ajungând la performanțe notabile în numai doi ani de existență. Prezența la Campionatul European oferă oportunitatea de a promova excelența în educație tehnologică și spiritul inovator al tinerilor din comunitatea noastră. Sprijinul acordat de administrația județeană subliniază importanța investiției în educația STEAM și în viitorul unei generații care are potențialul de a schimba lumea prin știință și creativitate. (Daniela Gavril, mentor al echipei de robotică CyberLIS76)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu