Conform Inspectoratului General al Poliției Române, peste 60.000 de victime au raportat autorităților faptul că trec sau au trecut prin violență domestică. De la uciderea Teodorei Marcu, femicidul a devenit un fenomen alarmant în România, deși termenul femicid nu este recunoscut în legislația penală. Teodora Marcu este tânăra de 23 de ani, ucisă cu fetița de trei ani în brațe, de fostul iubit, la sfârșitul lunii mai a.c. în cartierul Cosmopolis din București. Statisticile arată că numărul femicidelor crește în fiecare zi, în prezent ajungând la 57 de cazuri doar în acest an. La data când am făcut acest interviu, în 6 noiembrie, erau 51 de femei omorâte în 2025, în România. Ultima victimă – cazul cu numărul 57 – a fost omorâtă chiar ieri. Dincolo de cifre, vorbim despre vieți. Despre destine frânte, despre copii rămași fără mame, despre frați rămași fără surori, despre părinți rămași fără fiice. Despre acest fenomen, am vorbit cu Adela Alexandru, masterandă și doctoră în științe politice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice si Administrative (SNSPA) și manager de programe egalitate de gen și organizare comunitară în cadrul Centrului FILIA.
De unde crezi că începe femicidul?
Adela ALEXANDRU: Aș spune mai degrabă de unde începe violența în general și ea poate să înceapă de la niște idei pe care le primim încă de când suntem foarte mici. O chestie care se întâmplă des, de când suntem copii, suntem mici, suntem la gradiniță, la școală dacă un băiat te trage de păr, te lovește, ce spun adulții din jur? Că te iubește, că îi place de tine și că de aia îți face așa. Ăsta este doar un exemplu despre cum ajungem să normalizăm violența din jurul nostru. Sunt explicații care au legătură cu modul în care suntem socializate/ socializați, încă de când suntem mici și toate ideile pe care le primim, rolurile care ne sunt însușite, „băieții, așa sunt băieții, mai duri, mai violenți”, iarăși e o formă prin care normalizăm comportamentele de abuz sau faptul că fetele trebuie să stea cuminți și în banca lor. Mai departe, faptul că nu avem o suficient de mare deschidere să vorbim despre asta. Nu există la momentul curent în programele școlare niște materii care să adreseze măcar tangențial și componenta aceasta de egalitate de gen, care nu înseamnă în niciun caz ce promovează dreapta din societate, transformarea identității de gen sau a orientării sexuale.
Cum se poate ajunge de la manipulare la violența domestică
De la faptul că poate la început se întâmplă să te ignore, să te pedepsească când nu ai făcut cum și-a dorit, să se supere, să nu vorbească cu tine, să te șantajeze, „dacă nu ieși cu mine o să ne despărțim”, „dacă nu faci cum vreau eu ne despărțim”. Se întâmplă alte tipuri de lucruri. Inclusiv poate la început se întâmplă între patru pereți, între patru ochi și după aia ajunge să îți zică că ești proastă, că nu ești bună de nimic, că nu o să te mai ia nimeni, apoi să își permită să zică lucrurile astea și când sunteți cu grupul de prieteni sau în alte contexte. Se pot ajunge la situații în care să te manipuleze, să te controleze, să te urmărească, să vină după tine peste tot, să te sune, „unde ești?, ce faci?, de ce n-ai ajuns acasă?”, să îți verifice telefonul, să te izoleze de familie, de prieteni, „nu mai ieși cu prietena nu știu care, că îți bagă prostii în cap”, „nu mai vorbi așa des cu maică-ta, nu trebuie să știe ea tot ce se întâmplă între noi”. Lucrurile astea sunt niște semne. De aici până la alte tipuri de violență, pașii nu sunt chiar foarte mari și atunci cred că este important să știm din timp de semnele astea ca să putem să ieșim dintr-o relație abuzivă.
Interviul integral poate fi citit pe PRESShub.
