AcasăAdministratieCentrul de vaccinare de la Focșani Mall va fi redeschis și în...

Centrul de vaccinare de la Focșani Mall va fi redeschis și în weekendul 8-9 mai

Campania de vaccinare care s-a desfășurat în cortul amenajat la centrul comercial „Focșani Mall”, pe parcursul a trei zile, 29, 30 aprilie și 1 mai 2021, va continua din acest sfârșit de săptămână. Astfel, sâmbătă, 8 mai, și duminică, 9 mai, persoanele care doresc să se imunizeze, fără programare, o pot face în intervalul orar 9.00 – 18.00. Vaccinul administrat va fi cel produs de Pfizer Biontech.
Decizia de permanentizare a acestui tip de activitate a fost luată miercuri, 5 mai 2021, în cadrul ședinței reunite a Grupului de suport tehnic „Covid-19” și Nucleului Județean de Coordonare al activității de vaccinare, de către Instituția Prefectului Vrancea, prin prefect Gheorghiță Berbece, și prin implicarea DSP Vrancea, prin directorul executiv dr. Cătălin Bunghez, a medicului șef epidemiolog dr. Janina Lazăr, a medicilor și asistenților din cadrul unității și a altor instituții sanitare și de respectare a ordinii publice județene, în efortul comun de conștientizare din partea unui public cât mai numeros a beneficiilor imunizării prin vaccinare, pentru stoparea răspândirii virusului în comunitate și revenirea la o viață normală. (DSP Vrancea)
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!