Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează joi, 27 noiembrie 2025, ora 18.00, la sediul instituției, un eveniment artistic dedicat Zilei Naționale a României – 1 Decembrie. Elevii claselor de muzică, de la disciplinele: Orgă, Vioară, Acordeon, Pian, Canto muzică populară și Canto muzică ușoară, vor susține un spectacol festiv dedicat tuturor vrâncenilor, afirmându-și cu mândrie identitatea națională, spiritul de patriotism și idealurile eroilor neamului. Cursanții claselor de muzică, din cadrul Școlii Populare de Artă, vor interpreta cu mândrie și emoție piese instrumentale și vocale ce reflectă spiritul românesc și marchează festivitatea zilei naționale:
- Clasa Vioară, îndrumată de expert Dumitru Ivan: Alexandru Lazăr și Teodora Dumitrașcu;
- Clasa Orgă, îndrumată de expert Dumitru Ivan: Mădălin Bălan și David Călțun;
- Clasa Acordeon, îndrumată de expert Dorin Ticu: David Bari și Daniel Iordache;
- Clasa Canto muzică ușoară, îndrumată de expert Melania Stroia: Bernice Vasiliu și Karina Dorofte;
- Clasa Pian, îndrumată de expert Melania Stroia: Sara Guercio și Delia Iosif;
- Clasa Canto muzică populară, îndrumată de expert Ștefania Chirilă: Maria Palade și Maria Munteanu;
- Clasa Canto muzică ușoară, îndrumată de expert Ștefania Chirilă: Teodora Palade și Antonia Iordache.
De Ziua Națională a României, Centrul Cultural Vrancea își îndreaptă gândurile către românii de pretutindeni, urându-le cu demnitate și mândrie: ,,La mulți ani, România!” (Centrul Cultural Vrancea)
