Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Vrancea, împreună cu Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea, derulează, în perioada noiembrie 2025 – iunie 2026, campania de informare și prevenire „Alege-ți cu grijă prietenii online!”.
Inițiativa are ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor cu privire la riscurile generate de comunicarea în mediul online și la pericolele traficului de persoane prin exploatare sexuală sau prin muncă.
De asemenea, campania promovează modele pozitive de comportament școlar și profesional.
Activitatea de lansare a avut loc la Școala Gimnazială „Adrian Păunescu” din municipiul Focșani, în prezența a peste 200 de elevi și cadre didactice. (Sursa: IPJ Vrancea)