O femeie de peste 80 de ani, din comuna Vidra, a fost găsită, ieri după-amiază, în propria locuință, aproape fără suflare. Bătrâna locuiește singură și o vecină o vizitează destul de des, pentru a mai sta de vorbă cu ea. Ieri după-amiază, vecina a intrat în casa bătrânei și a văzut-o pe jos, cu lovituri la cap. La fața locului au ajuns polițiștii și o ambulanță, care a transportat bătrâna la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani. Oamenii legii au demarat cercetările și nu exclud existența unui agresor.

