Polițiștii Serviciului Rutier Galați au intervenit în această dimineață la un accident rutier produs pe DN 25, la ieșirea din localitatea Vasile Alecsandri, în care au fost implicate patru autovehicule. Din primele verificări, s-a stabilit că o femeie, în vârstă de 53 de ani, din satul Vasile Alecsandri, comuna Braniștea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Viorica, din aceeași localitate, ajunsă la intersecția cu DN 25, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei autoutilitare care circula pe drumul principal, dinspre municipiul Galați către Tecuci. Autoutilitara era condusă de un bărbat de 36 de ani, din localitatea Soveja, județul Vrancea. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată în două autovehicule aflate oprite pe sensul opus de mers, respectiv o autoutilitară condusă de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Liești, județul Galați, și un autoturism condus de o femeie de 26 de ani, din comuna Independența.
Toate cele patru vehicule au fost avariate, iar conducătorul autoutilitarei și pasagerul acestuia, un bărbat de 70 de ani, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (IPJ Galați)