AcasăActualitateArmata voluntară a fost aprobată de Guvern. Ce bani vor primi doritorii

Armata voluntară a fost aprobată de Guvern. Ce bani vor primi doritorii

Guvernul a aprobat joi un proiect de lege în care cetăţenii români cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani vor putea solicita Ministerului Apărării să participe, voluntar, la un program de pregătire militară de bază.

Înscrierea în program se va face în baza unui angajament semnat pe propria răspundere, prin care solicitantul, declarat apt în urma unui proces de selecţie, consimte să îndeplinească programul de pregătire militară.

Potrivit Ministrului Apărării Naționale, pe timpul derulării programului, care va avea o durată de până la patru luni – soldaţii/gradaţii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de indemnizaţie lunară, similare militarilor în termen.

Cetăţenii care au finalizat programul de pregătire militară de bază primesc o indemnizaţie reprezentând trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata.

”Proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare pleacă de la o necesitate reală, și anume rezerva operațională este îmbătrânită, nu se mai face armata obligatorie în România de la 1 ianuarie 2007 și în fiecare an pierdem din această rezervă. Vă dau numai câteva cifre, în acest an vor trece în retragere peste 120.000 de gradați – soldați, la anul încă 118.000, în 2027 încă 111.000, deci vorbim de aproximativ 350.000 de soldați și gradați care trec din rezervă în retragere, depășesc vârsta de 55 de ani din lege. E nevoie să întinerim această rezervă a Armatei Române. De aceea, legea instituie o nouă formă de a veni ca militar voluntar în termen, patru luni de zile, orice tânăr sau tânără între 18 și 35 de ani, vor face un stagiu militar voluntar, repet acest lucru, și se vor familiariza cu armata, se vor pregăti cu armamentul Armatei Române, vor rămâne în rezerva operațională a Armatei pentru perioada care va urma. Apoi, periodic, anual, vor fi diverse pregătiri și diverse verificări, diverse refamiliarizări, de exemplu cu armamentul nou, care urmează să vină și există un calendar multianual agreat cu aliații noștri, un calendar, un plan anual de înzestrare a Armatei Române și pe următorii mulți ani de zile vom vedea echipamente în fiecare an, echipamente noi care vor intra în înzestrarea Armatei. Deci, patru luni de zile, tinerii vin, fac armata voluntar și rămân în această rezervă. Noi propunem în acest proiect ca ei să fie remunerați după aceste patru luni de zile cu trei salarii medii de la acel moment;  vom vedea ce formă va fi în final, ce formă va ieși din Parlament în final. Mai sunt câteva mici modificări legate de formarea în instituțiile de stat civile a unor militari, a unor ofițeri, a unor specialități pentru care nu există capacitatea de formare în instituțiile militare, dar modificarea principală este aceasta, și anume militarii voluntari în termen, introducerea conceptului de militar voluntar în termen”, a declarat Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale.

Numărul maxim de locuri disponibile pentru pregătirea militară în calitate de soldat/gradat voluntar în termen se aprobă anual, prin ordin al ministrului apărării naţionale, în funcţie de fondurile aprobate.

Proiectul de lege modifică şi completează legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu