La data de 7 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 33 de ani, din comuna Dumitrești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În fapt, în ziua de 6 decembrie a.c., ora 12:15, poliţiştii au fost sesizaţi direct de către o femeie, de 24 de ani, din comuna Dumitrești, cu privire la faptul că, în data de 5 decembrie a.c., ar fi fost agresată fizic de către concubinul său.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 din OMAI 146/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică, polițiștii au realizat evaluarea riscului prin completarea formularului specific, rezultând existența unui risc iminent. În baza acestor concluzii a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, bărbatul a fost reţinut de către polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
În cursul zilei de 8 decembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile. (Sursa: IPJ Vrancea)
