America pe care o privește, astăzi, lumea, nu mai este America care dădea lecții despre stat de drept, echilibru instituțional și libertăți civile. De când Donald Trump a ajuns din nou în centrul puterii, SUA par să fi intrat într-o spirală de brutalizare politică, morală și instituțională. Nu e doar un derapaj de stil. Este o transformare de fond. Trump nu este cauza unică, dar este catalizatorul perfect: misogin fără complexe, rasist mascat sub „tradiționalism”, autoritar sub pretextul „ordinii”. Un lider care tratează politica externă ca pe o tranzacție imobiliară și democrația ca pe o piedică birocratică. Sub el, America nu mai convinge – intimidează. Nu mai negociază – amenință sau ucide direct.
De ce se întâmplă asta?
Pentru că America este obosită. Obosită de globalizare prost explicată, de inegalități uriașe, de elite care au vorbit frumos și au livrat puțin. Trump a înțeles furia asta și a canalizat-o nu spre soluții, ci spre dușmani imaginari: imigranți, femei „prea vocale”, minorități, presă, Europa, „statul profund”. Este populismul clasic, dar cu resursele celui mai puternic stat din lume. Un populism înarmat.
De ce îl suportă americanii?
Nu toți. Dar suficient de mulți. Unii din cinism, alții din disperare, mulți din frică. Trump oferă certitudini simple într-o lume complicată. Oferă vinovați clari și promisiuni brute. Pentru o parte a electoratului, instituțiile nu mai sunt garanții, ci obstacole. Presa nu mai este câine de pază, ci „dușman al poporului”. Justiția nu mai e arbitru, ci „conspirație”. Când democrația nu mai livrează speranță, oamenii sunt gata să o schimbe pe autoritarism ambalat patriotic.
Cum a ajuns administrația „de neclintit” să se plece?
Pentru că instituțiile americane, oricât de solide, sunt făcute din oameni. Iar oamenii cedează: din oportunism, din teamă, din dorința de a-și salva cariera. Când șeful statului legitimează violența simbolică, forțele de ordine simt că au mână liberă. Când liderul atacă constant presa și justiția, semnalul este clar: regulile sunt flexibile, dacă ești „de partea bună”. Așa se ajunge la o Americă în care forța precede explicația, iar viața umană devine „colaterală” în numele ordinii.
Ce face Europa în acest timp?
Europa nu mai are luxul naivității. Lumea nu mai este garantată de Washington. Soluția nu este nici supunerea, nici isteria, ci maturizarea strategică.
Europa trebuie:
-
să își construiască o apărare reală, nu simbolică;
-
să vorbească pe o singură voce în politica externă;
-
să nu mai depindă militar și energetic de actori imprevizibili;
-
să apere statul de drept intern, ca să aibă credibilitate externă.
Autonomia strategică nu este un moft de-al lui Macron. Este o necesitate de supraviețuire.
Rusia, Ucraina și jocul dublu al lui Trump
Agresiunea Rusiei nu se oprește cu „medieri” televizate și lingușeli față de Kremlin. Trump nu este mediator. Este un fals arbitru care negociază pacea altora pe seama victimelor. Orice „pace” impusă Ucrainei prin cedări teritoriale este o invitație deschisă la noi războaie.
Soluțiile reale sunt incomode, dar clare:
-
sprijin militar constant și suficient pentru Ucraina, până când Rusia nu mai poate avansa;
-
sancțiuni economice reale, aplicate fără excepții;
-
izolare diplomatică totală a Moscovei;
-
garanții de securitate ferme pentru Ucraina, inclusiv integrare euroatlantică.
Orice altceva este capitulare mascată.
Concluzie
America sub Trump nu este doar o problemă americană. Este o problemă globală. Când cea mai mare democrație a lumii cochetează cu autoritarismul, restul lumii plătește prețul. Europa trebuie să înțeleagă un adevăr dureros: epoca în care „cineva de peste ocean va rezolva” s-a încheiat. Iar Rusia înțelege un singur limbaj: fermitatea și agresiunea constante. Nu „deal-urile”, nu diplomația, ci rachete și amenințări cu nucleara. Istoria a demonstrat asta. Din păcate, prea des.
