AcasăActualitateAlertă: posibile fragmente de dronă în Galați, aproape de granița cu Republica...

Alertă: posibile fragmente de dronă în Galați, aproape de granița cu Republica Moldova

Ministerul Apărării Naționale a fost informat, în după-amiaza zilei de vineri, 28 februarie, despre faptul că într-o zonă din proximitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești, județul Galați, au fost semnalate, prin apel la serviciul 112, posibile fragmente de dronă.  Conform procedurilor aplicabile în astfel de situații, zona a fost securizată cu efective ale MApN și Ministerului Afacerilor Interne.

În dimineața zilei de sâmbătă, 1 martie, o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne va executa cercetări la fața locului, fragmentele urmând a fi ridicate în vederea expertizării. Menționăm că zona cercetată se află la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Republica Moldova, într-un spațiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură. (Biroul presã al MApN)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu