La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” al județului Vrancea, în luna aprilie, au fost înregistrate 123 de cereri pentru emiterea avizelor, autorizațiilor, acordurilor și pentru asistență tehnică de specialitate. Pe linia securității la incendiu au fost emise 9 avize și 1 autorizație. Totodată au fost emise 7 avize transporturi deșeuri periculoase. Menționăm că la emiterea avizelor şi/sau a autorizațiilor de securitate la incendiu şi de protecție civilă nu se percep taxe de către ISU Vrancea. În perioada precizată, au fost efectuate 182 de controale pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, din care: 19 la operatori economici, 153 la instituții publice, 2 la localități și 8 la obiective de investiții.
Pe timpul desfășurării controalelor au fost constatate 347 de nereguli pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Din acestea, 33 au fost soluționate operativ pe timpul controalelor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 314 sancțiuni contravenționale, din care 302 avertismente și 12 amenzi, în cuantum 6.500 lei. Tot în luna aprilie, au fost desfășurate 184 activități de informare preventivă, în cadrul cărora au fost instruite 1.470 persoane. În urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situații pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerințelor de securitate la incendiu.
Activitățile de pregătire a populației și de prevenire a situațiilor de urgență desfășurate de personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea sunt cu caracter permanent și au rolul de a crește reziliența comunităților și gradul de siguranță a cetățenilor. Vă reamintim că, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență̆ pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play. (sursa: ISU Vrancea)