În perioada 27 septembrie – 2 octombrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat o serie de activități preventive dedicate Zilei Internaționale a Nonviolenței, având ca obiectiv asigurarea unui climat școlar sigur și armonios. Activitățile au fost realizate în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea și alți colaboratori instituționali, în cadrul campaniilor naționale „#BeActive – Săptămâna Europeană a Sportului” și „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, precum și prin proiectul „Scoate violența școlară din anonimat”.
Au fost organizate întâlniri educative la Centrul de Agrement Gălăciuc, precum și activități de informare la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud și în mai multe școli din județ. La activități au luat parte elevi, profesori și părinți, fiind abordate teme precum prevenirea violenței, responsabilitatea juridică și importanța unui comportament bazat pe respect și înțelegere. (IPJ Vrancea)