AcasăAdjudActivități de prevenire în școlile din Adjud și Pufești

Activități de prevenire în școlile din Adjud și Pufești

Siguranța elevilor în mediul școlar rămâne o prioritate constantă pentru Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. Astfel, în data de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat activități de prevenire, în colaborare cu Poliția Municipiului Adjud și Secția 4 Poliție Rurală Adjud, în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”. În cadrul acestei acțiuni, au fost organizate 14 activități destinate elevilor și cadrelor didactice din patru unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” Adjud, Școala Gimnazială „Mihail Armencea” Adjud, Școala Gimnazială Pufești și Școala Gimnazială „Gheorghe Corneliu” Domnești. La activitățile derulate au participat 335 de elevi și 21 de cadre didactice.

Printre temele abordate în cadrul sesiunilor de informare s-au numărat violența în școli, bullying-ul, răspunderea legală a minorilor, dar și consecințele legale ale unor fapte penale comise de către elevi. Un obiectiv esențial al acestor activități a fost prevenirea consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerelor generații, promovând totodată dezvoltarea unor comportamente ferme și abilități de gestionare non-violentă a conflictelor. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru a asigura siguranța elevilor în școli. (IPJ Vrancea)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu