AcasăStiri InterneActivități anticorupție pe E85 și la Serviciul Cazier

Activități anticorupție pe E85 și la Serviciul Cazier

Direcția Generală Anticorupție, prin structurile județene, continuă derularea Campaniei naționale de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”, inițiativă ce urmărește creșterea gradului de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție și promovarea unui comportament integru în relația cu instituțiile statului. În perioada 23–26 septembrie 2025, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție au desfășurat, în mai multe județe, activități de educație pentru promovarea integrității adresate mai multor categorii de beneficiari.

În perioada 24–25.09.2025, polițiștii Serviciului Județean Anticorupție Vrancea au organizat două activități – una pe sectorul de drum DN2-E85, în localitatea Golești, cu sprijinul Serviciului Rutier Vrancea, adresată participanților la trafic, și o altă activitate la sediul Serviciului Cazier Judiciar, adresată solicitanților prezenți. Cetățenii au fost informați cu privire la competențele DGA, scopul campaniei și modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, fiind distribuite materiale de promovare a sistemului telefonic Call – center anticorupție.

Contact: Serviciul Județean Anticorupție Vrancea, mun. Focșani, str. Cezar Bolliac, nr. 12, tel. 0237.207.129, e-mail vrancea.dga@mai.gov.ro. (sursa: DGA)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu