UPDATE Traficul rutier a fost reluat în zonă.
Un accident de circulație s-a produs în această dimineață, pe DN2-E85. Două autovehicule s-au ciocnit în zona Haret și 3 persoane au fost rănite. ”În această dimineață, în jurul orei 07:00, pe drumul DN 2 – E85, în localitatea Haret, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. În urma impactului, trei persoane au suferit leziuni ușoare. Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că o conducătoare auto în vârstă de 49 de ani nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, condus de un bărbat de 39 de ani, intrând astfel în coliziune cu acesta. Cauza probabilă a producerii accidentului este neacordarea de prioritate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Traficul în zonă se desfășoară alternativ, pe un singur sens, până la finalizarea cercetărilor la fața locului.”, potrivit IPJ Vrancea.