Consiliul Județean Vrancea a trăit astăzi un moment cu profundă încărcătură emoțională și simbolică. În cadrul ședinței extraordinare, a fost conferit titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Vrancea” domnului academician Aurel Iancu, una dintre cele mai respectate personalități ale economiei românești. Originar din comuna Răcoasa, academicianul Aurel Iancu a împlinit chiar astăzi venerabila vârstă de 97 de ani, o vârstă care încununează o viață dedicată cunoașterii, cercetării și formării generațiilor de specialiști. Doctor în economie din anul 1972, cu stagii de specializare în Statele Unite ale Americii, inclusiv la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT), domnia sa este un reper al gândirii economice românești și internaționale.
Membru titular al Academia Română, cercetător științific emerit, profesor și autor a numeroase lucrări de specialitate publicate în țară și în străinătate, academicianul Aurel Iancu a abordat teme fundamentale precum macroeconomia, dezvoltarea regională, convergența economică și reformele structurale. De expertiza sa au beneficiat zeci de generații de specialiști, care îi duc mai departe ideile și rigoarea intelectuală. Legătura sa cu locurile natale a rămas neîntreruptă. De-a lungul timpului, academicianul Aurel Iancu a fost mereu aproape de Vrancea, purtând cu demnitate numele județului în marile foruri de cercetare ale lumii. A onorat România și Vrancea deopotrivă, devenind unul dintre fiii de seamă ai acestui județ și un adevărat ambasador al valorii și excelenței. ”Acordarea acestui titlu reprezintă un gest sincer de recunoștință pentru contribuțiile remarcabile, pentru prestigiul academic dobândit pe plan național și internațional și pentru exemplul pe care îl oferă: chiar dacă pornești dintr-un sat mic din Vrancea, poți ajunge pe culmile cercetării mondiale. Vă mulțumim pentru că ați făcut ca județul Vrancea să fie cunoscut în cele mai înalte foruri ale cercetării mondiale și să ne faceți mândri că suntem vrânceni.” – Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.
”Decernarea titlului de cetățean de onoare al județului Vrancea este una dintre cele mai mari bucurii și satisfacții pentru mine. Mulțumesc Consiliului Județean pentru decizia de a-mi acorda această valoroasă distincție, ceea ce înseamnă recunoașterea rezultatelor obținute în cercetare de un vrâncean iubitor de glia strămoșească, care încă lucrează la finalizarea unor proiecte importante pentru România”, a spus domnul academician Aurel Iancu în cadrul ședinței Consiliului Județean.
Felicitări, domnule academician Aurel Iancu, și „La mulți ani”! Vrancea vă aparține, așa cum și dumneavoastră aparțineți Vrancei. Consiliul Județean Vrancea vă mulțumește și vă onorează cu profund respect și admirație. (Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea)
