AcasăCulturăAcademicianul Alexandru Vlad Ciurea conferențiază la Focșani

Academicianul Alexandru Vlad Ciurea conferențiază la Focșani

Consiliul Județean Vrancea, prin Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, în parteneriat cu Muzeul Vrancei, organizează un eveniment de excepție, care îl are ca invitat special pe Domnul Profesor Universitar Doctor Alexandru Vlad CIUREA, Membru de Onoare al Academiei Române.

Domnul Profesor Universitar Doctor Alexandru Vlad CIUREA va susține la Focșani Conferința „SĂNĂTATEA MENTALĂ ÎN ERA DIGITALĂ”, în care vor fi dezbătute teme cu privire la „Strategii actuale de menținere a echilibrului psihic”, dar și volumele  „Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor” și „Regăsirea ființei prin știință și credință”.

Dr. Alexandru Vlad Ciurea, medicul, profesorul de neurochirurgie, cercetătorul, va prezenta publicului secretele unei minți sănătoase și ale unei vieți echilibrate, bazate pe studiul realizat în peste 50 de ani de activitate susținută în domeniul cercetării, dar și al practicii medicale.

 Vă invităm la un eveniment de excepție, un dar de suflet oferit în prag de sărbători comunității vrâncene, alături de un invitat special, Academicianul Alexandru Vlad CIUREA, care va susține o conferință captivantă cu date științifice, dar și experiențe de viață și sfaturi practice care vor aduce claritate asupra interacțiunilor complexe dintre creier, minte și procesele de vindecare.

Conferința  va avea loc sâmbătă, 13 decembrie 2025,  începând cu ora 17.00,  în Foaierul Muzeului Vrancei din str. Cuza Voda nr. 8.

            Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, până la ora 16.50.

            Vă prezentăm un sumar al prestigioasei activități de cercetare, publicistică și practică medicală a Domnului Alexandru Vlad CIUREA.

            Profesor Doctor Alexandru Vladimir Ciurea este absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Carol Davila” din anul 1964.

             De peste 58 ani, domnia sa și-a desfășurat întreaga activitate, neîntreruptă, doar în domeniul neurochirurgiei – activitate clinică, operatorie, științifică, de cercetare și de activitate în domeniul de organizare al sistemului de sănătate; având la activ 24.000 de operații neurochirurgicale, dintre care peste jumătate în domeniul neurochirurgiei pediatrice.

            În prezent își desfășoară activitatea neurochirurgicală în cadrul Spitalului Clinic Sanador din București, unde este și director științific din anul 2012, unde a reușit dotarea blocului operator neurochirurgical la cel mai înalt nivel.

Domnul Profesor Universitar Dr. Alexandru Vlad Ciurea a avut un parcurs academic și profesional de excepție, parcurgând toate etapele de specializare în neurochirurgie, obținând titlul de Șef de Lucrări – 1991, Conferențiar – 1993, Profesor de Neurochirurgie – 1997, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. În perioada 1999-2010 a fost șeful Clinicii de Neurochirurgie în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București.

            Sub directa sa conducere, proiectare și cu ajutorul direct al Ministerului Sănătății, se inaugurează în 2005 primul „CENTRU DE EXCELENȚĂ ÎN DOMENIUL NEUROLOGIEI ȘI NEUROCHIRURGIEI” din România, care a creat  toate condițiile de integrare europeană în specialitatea dificilă a neurochirurgiei, având dotările necesare clinice, operatorii și mai ales neuroimagistice.

         Domnia sa a obținut în anul 2009 titlul de Cercetător Științific gradul I,  a coordonat 18 proiecte naționale de cercetare, reușind să implementeze și să dezvolte neurochirurgia, atât la nivelul capitalei, în Spitalul Universitar de Urgență Elias, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, dar și în România, departamentele de Neurochirurgie din cadrul Spitalelor Județene din Brașov, Oradea, Ploiești, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț etc.

A fost Președintele Societății Române de Neurochirurgie în perioada 1996-2006,  în prezent fiind Președinte de Onoare, continuând activitatea de dezvoltare a Neurochirurgiei din România, organizând în acest sens multiple simpozioane, conferințe, congrese naționale și internaționale, având un rol important în cursuri de pregătire neurochirurgicală, atât teoretice cât si practice, la cel mai înalt nivel.

       Este conducător de doctorate din anul 1999 până în prezent.

       Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea are o participare neîntreruptă la activitățile neurochirurgicale europene (EANS – Asociația Europeana a Societăților de Neurochirurgie) și internațional (WFNS), drept urmare, fiind ales Vice Președinte al WFNS (Societatea Mondială de Neurochirurgie), în perioada 2005-2009 (Marrakech 2005), Membru și ulterior Președinte al Nominating Committee(WFNS), în perioada 2009-2013, respectiv 2013-2017, datorită căreia Neurochirurgia Română obține recunoaștere pe plan european și mondial.

       Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea este în Editorial Board la cele mai prestigioase reviste internaționale de neurochirurgie (Neurosurgery – USA, World Neurosurgery – USA) etc. În țară, domnia sa este în boardul revistelor: Romanian Neurosurgery, Journal of Medicine and Life și Revista Medico-Chirurgicală Iași. De altfel, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea este publicist activ și formator de opinie la săptămânalul „Viață Medicală”, revista „Politici de Sănătate”, cotidianul „România Liberă” și „Contemporanul”. Referitor la publicațiile științifice, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea realizează 44 de monografii, ca autor principal, dintre care 36 de monografii în domeniul neurochirurgiei și neuroștiințelor.

            Ca recunoaștere a activității sale, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea a fost ales Membru în mai multe Academii din țară și internaționale, precum Membru Titular în Cadrul Academiei de Științe Medicale din New York (1995), Academia Oamenilor de Știință din România (2007), Academia de Științe Medicale (2009), Membru Fondator al Academiei Multidisciplinare Neurotraumatologică (2004 – Phoenix Arizona); Membru Titular al Academiei Braziliene de Neurochirurgie (2007);

            Menționăm faptul că Dl. Prof. Univ. Dr. Alexandru Vladimir Ciurea a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române în februarie 2022.

            Este deținător a 10 titluri de Doctor Honoris Causa, în diferite universități din țară, dar și din Republica Moldova.

             În anul 2000 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Național – Serviciul Credincios, în gradul de „Comandor”, iar în luna noiembrie 2019,  a fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de „Cavaler”, oferită de către Președintele României, în semn de recunoștință pentru întreaga activitate neurochirurgicală și academică.

            Relevăm cele două brevete OSIM care încununează activitatea de cercetare a Domnului Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, primul fiind „Drenajul Unishunt”, iar cel de-al doilea „Anatomia Ascunsă din Opera lui Michelangelo”.

            De asemenea, menționăm participarea la multiple conferințe naționale referitoare la anatomia, fiziologia creierului uman, direcție în care a publicat: „Călătorii în Centrul Gândirii”, Editura Minerva 2019 , „Sănătatea Creierului pe Înțelesul Tuturor”, Editura Bookzone 2022  și „Regăsirea Ființei prin știință și Credință”, alături de Părintele Constantin Necula, Editura Bookzone 2023. (Sursa; Biblioteca Județeană)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu