AcasăActualitateA treia rundă de negocieri ruso-ucrainene s-a încheiat cu rezultate minore

A treia rundă de negocieri ruso-ucrainene s-a încheiat cu rezultate minore

Astăzi a avut loc, tot pe teritoriul Belarusului, a treia rundă de negocieri între delegațiile Rusiei și Ucrainei. Singurul punct asupra căruia au avut opinii cât de cât apropiate a fost cel privind evacuarea civililor din orașele/localitățile asediate de armata rusă. ”A treia rundă de discuţii s-a încheiat. Mici paşi pozitivi pentru îmbunătăţirea logisticii coridoarelor umanitare.”, a scris, pe Twitter, negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak. Într-o declaraţie video, acesta a menţionat de asemenea că vor continua discuţiile asupra unui armistiţiu. De cealaltă parte, un negociator rus a declarat, citat de AFP, că noua rundă de negocieri nu a fost la „nivelul așteptărilor”. „Sperăm că data viitoare vom putea realiza un progres mai mare”, a spus Vladimir Medinski în timpul unui briefing de presă difuzat de postul de stat rus Rossia 24. Până acum, operațiunile de evacuare a populației civile au eșuat din cauza nerespectării termenilor și a continuării bombardamentelor rusești asupra localităților ucrainene. În același timp, partea rusă a propus câteva coridoare umanitare spre Rusia și Belarus, lucru inacceptabil pentru cetățenii ucraineni.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu