AcasăStiri InterneA murit cunoscutul analist economic Mircea Coșea

A murit cunoscutul analist economic Mircea Coșea

În cursul zilei de joi s-a stins din viață Mircea Coșea, unul dintre cei mai cunoscuți analiști economici din țară. Mircea Coșea a fost profesor universitar, analist economic și om politic. A fost o figură cunoscută și apreciată în mediul economic românesc. A publicat cărți și manuale de economie, volume de scrieri şi studii economice, precum şi numeroase articole în publicaţii româneşti şi străine. Mircea Coșea a format generații de studenți în domeniul economiei politice și al integrarii europene, la Academia de Studii Economice și la alte instituții de învățământ.

În perioada 1973–1980, el a lucrat ca expert în prognoză economică în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a ONU, la Geneva. După Revoluție, în Guvernul Văcăroiu, Mircea Coșea a fost Ministru de Stat și Președinte al Consiliului pentru Reformă. De asemenea, el a avut și două mandate de deputat: 1996-2000, 2004-2008. În anul 2007, Mircea Coșea a fost membru în Parlamentul European. ”O mare pierdere. Mircea Coșea a fost mulți ani editorialistul DC News și DC Business. Un analist excepțional cu o modestie de care doar oamenii foarte inteligenți pot da dovadă. Domnule profesor Coșea, lumea este mult mai săracă acum, iar breasla analiștilor economici a pierdut un stâlp. O să ne fie greu să nu vă mai sunăm zilnic. Drum lin!”, a transmis jurnalista Elena Cristian, analist DC Business, originară din Vrancea. Mircea Coșea avea 83 de ani.

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu