AcasăStiri InterneA încercat să scape de polițiști după ce s-a urcat băut la...

A încercat să scape de polițiști după ce s-a urcat băut la volan

La data de 11 martie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au depistat în localitatea Răchitoasa un autoturism și au efectuat semnale regulamentare de oprire, dar acesta a accelerat continuându-și deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în trafic. Conducătorul auto a încercat să se sustragă verificărilor polițiștilor însă a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit carosabilul și s-a oprit într-un șanț. Imediat după impact, acesta a fugit din autoturism, dar a fost prins și imobilizat de polițiști.

În urma verificărilor a reieșit că persoana în cauză este un bărbat de 31 ani, din comuna Răchitoasa. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (IPJ Bacău)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu