Joi, 6 noiembrie, la Centrul Multifuncțional din Focșani, s-a desfășurat Conferința de lansare a Concursului de benzi desenate WebtoonCNU, ediția a IV-a, cuprins în calendarul de activități al Centrului Județean de Excelență Vrancea. Proiectul are o perspectivă transdisciplinară și propune o abordare originală a unor teme culturale, punând în valoare personalități consacrate ale patrimoniului național. Conferința de lansare a proiectului a oferit un cadru ideal pentru a evidenția specificul concursului – creat la intersecția dintre știință și artă –, pentru a prezenta laureații ediției precedente (dedicată compozitorului Ciprian Porumbescu) și pentru a pune în valoare cele mai reușite lucrări, remarcabile prin originalitate și prin tehnicile utilizate.
Ediția din acest an, consacrată eroinei Ecaterina Teodoroiu, se dorește a fi o deschidere spre valorificarea modelelor exemplare din istoria națională. Cu acest prilej, elevii au demonstrat, prin intervențiile lor, că istoria, arta și știința își găsesc în prezent orizonturi comune. Inițiat de doamnele profesoare Marilena Oprea, Liliana Hermineanu și Roliana Giuclea de la Colegiul Național „Unirea”, proiectul s-a conturat, la acest eveniment, ca o deschidere provocatoare pentru invitați. Aceștia au contribuit cu informații semnificative pentru materializarea ideilor subordonate temei: prof. Daniela Mălinoiu, reprezentanții Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”, prof. Ștefan Aftodor – directorul Centrului Județean de Excelență Brăila, precum și toți elevii implicați în proiect. Parafrazând intervenția inspirată a elevilor din grupa de limba și literatura română, coordonați de prof. Silvia-Ofelia Chelariu, în acest an școlar, la Webtoon va fi realizat romanul încă nescris al Ecaterinei Teodoroiu, pentru că eroii trăiesc atât timp cât cineva le spune povestea.
Le mulțumim pentru implicare tuturor participanților și gazdelor noastre – Direcția de Asistență Socială Focșani! (Centrul de Excelență Vrancea)




